Assassin CG

Alexandru Anghel este un detectiv din spita lui Philip Marlowe si Sam Spade, adica sintem in plin roman hardboiled, numai ca locul actiunii este Timisoara, dar nu orasul locuitorilor lui si al turistilor de azi, ci o Timisoara impartita intre Lumea Tenebrelor si Lumea Oamenilor. Cazul Laura il aduce pe Alex, detectivul celor doua lumi, printre vircolaci, vampiri, capcauni, nimfe urbane, vrajitoare, goblini si strigoi. Si este doar inceputul…

Cartea poate fi cumpărată de aici.

În urmă cu mai bine de un deceniu, o astfel de descriere ar fi constituit unul din motivele pentru care nu aș fi cumpărat cartea respectivă. Un altul ar fi fost că încerc să evit orice se apropie de urban fantasy. Însă temeiul principal ar fi fost că e scrisă de un român. Nu intru în detalii, însă vremurile s-au schimbat. Creațiile noului val de autori români SF&F mă încântă tot mai mult și mă determină să cred că nu peste mult timp vom intra într-o așa-zisă Epocă de Aur în care literatura de gen va atinge/depăși din punct de vedere calitativ media lucrărilor “de afară”.

Romanul de debut al lui Daniel Timariu începe ca aproape orice hardboiled. Cu un caz în care clienta are înfățișare de femeie fatală, iar fundalul este alcătuit din biroul sărăcăcios și detectivul singuratic (subvarianta în care secretara bună-la-toate e absentă) aflat într-o relativă criză financiară. Asemănările se opresc la pagina trei, când aflăm că Laura este de fapt un mort-viu (o foarte potrivită denumire pentru englezescul “undead”).
De aici, fantasticul își face tot mai mult simțită prezența și ajunge să aibă cel puțin aceeași importanță cu intriga polițistă. Unul din meritele romanului este că ambele se contopesc fluid. De la strigoiul Diolizis și doamna Maksimović care cer investigarea dispariției unor rude, până la demoni capabili de intimidări fizice și verbale sau filajul făcut de dulăul Qiqirn și fata de goblin Penbels Fastfuel.

Cartea excelează și la capitolul umor, lucru rar întâlnit în rândurile autorilor români care de prea puține ori știu să facă diferența dintre glume și ridicol. Numele unor personaje provoacă zâmbete (pe un detectiv mort-viu îl cheamă Lazăr), fie prin alăturarea de cuvinte (Ion Apocriful sau Hans Șfichiuitorul), fie prin antiteza cu comportamentul posesorilor lor. Există și situații comice – cel mai reprezentativ exemplu este capitolul 25: limbajul și reacțiile celor două femei, precum și reîntâlnirea cu demonii moldoveni nu au cum să nu îți provoace râsul.
Liantul dintre toate acestea sunt introspecțiile ce exprimă resemnare, comparațiile pitorești și replicile deseori ironice ale protagonistului principal. Însăși formulările de tip “Anghel, Alexandru Theodor Anghel” ori “Alex, detectiv Alexandru Anghel” au iz jamesbondian.
Iar slabiciunea față de sexul feminin și puseele de naivitate, trăsături de altfel asumate, îl fac un personaj cel puțin interesant, cu defecte. Nu, nu este păcăliciul de serviciu, căci dă dovadă de un spirit de observație în care relatările sale au ritm și conținut.

Povestea are destule surprize ce să te împing până la ultima pagină, dar sfârșitul este extrem de abrupt. M-aș fi mulțumit măcar cu o pagină de final, nu doar cu câteva rânduri. Dar cea mai mare nemulțumire este legată de prezența unui mare plot hole. Cum prima întâlnire cu Qiqirn se desfășoară în prezent, evenimentele din capitolul 20 nu au cum să se fi desfășurat în trecut. Nu înțeleg cum o asemenea greșeală s-a putut strecura în varianta finală a cărții.

După cum spune și titlul, e foarte posibil să existe cel puțin o continuare. Potențial există pentru noi cazuri a căror desfășurare poate avea loc și în alte orașe, iar personajele sunt suficient de fascinante pentru noi situații cu suspans și umor.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.